Jucătorul austriac Diminic Thiem, locul 4 ATP, l-a învins, miercuri, cu scorul de 6-3, 3-6, 6-4, pe spaniolul Pablo Carreno Busta, locul 10 ATP, în etapa a II-a a Grupei Pete Sampras de la Turneul Campionilor.
Thiem s-a impus într-o partidă care a durat două ore şi şase minute şi a obţinut astfel prima victorie în această grupă, după ce a pierdut primul meci în faţa bulgarului Grigor Dimitrov, locul 6 ATP.
Dimitrov l-a învins, miercuri, şi pe tenismenul belgian David Goffin, locul 8 ATP, calificându-se în semifinale, cu două victorii. Pe locul 2 al grupei este Thiem, cu o victorie şi o înfrângere. Goffin este pe locul trei, tot cu o victorie şi o înfrângere, dar cu setaveraj mai slab.
Pablo Carreno Busta a intrat în Grupa Pete Sampras din postura de rezervă. El a beneficiat de retragerea compatriotului său Rafael Nadal, locul I ATP, după înfrângerea suferită în faţa lui Goffin.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În ultima etapăa grupei se vor juca, vineri, meciurile Thiem - Goffin şi Dimitrov - Carreno Busta.
Joi, sunt programate meciurile din etapa a treia a Grupei Boris Becker, Roger Federer (Elveţia), locul 2 ATP - Marin Cilici (Croaţia), locul 5 ATP (de la ora 16.00) şi Alexander Zverev (Germania), locul 3 ATP - Jack Sock (SUA), locul 9 ATP (ora 22.00). Toto cu două vcitorii, Federer a obţinut şi el calificarea în semifinale, înaintea ultimei etape.
Tot joi, de la ora 20.00, perechea Horia Tecău/Jean Julien Rojer, deja eliminată din proba de dublu de la Turneul Campionilor, va disputa ultimul meci la O2 Arena din Londra, împotriva cuplului Ryan Herrison/Michael Venus (SUA/Noua Zeelandă).
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.