You are here:

U Cluj reclamă arbitrajul. Faza pe care o contestă echipa: ”Ciudat. A vrut să-i dea al doilea galben”

U Cluj reclamă arbitrajul. Faza pe care o contestă echipa: ”Ciudat. A vrut să-i dea al doilea galben”

U Cluj

Comentarii

Jucătorul celor de la U Cluj, Iulian Cristea (31 de ani), a tras concluziile după eşecul echipei sale în derby-ul Clujului.

Ce fază de arbitraj reclamă U Cluj

U Cluj a pierdut, în deplasare, scor 0-1, cu CFR Cluj, într-un meci din etapa a şasea din play-off-ul Superligii României.

Unicul gol al partidei a fost marcat de Cordea, în minutul 72, din penalty, acordat de arbitru în minutul 68, după ce Mikanovic a comis henţ la un şut al lui Camora.

La finalul meciului, Iulian Cristea a comentat în special faza din minutul 77. Atunci, centralul Szabolcs Kovacs ar vrut să-i arate cartonaşul galben lui Karlo Muhar, dar l-a ”iertat” în momentul în care şi-a dat seama că ar fi fost al doilea.

”Ce pot să zic, mi-am dat viaţa pe teren, ştiam că ne aşteaptă un meci greu. Din păcate, acel penalty s-a dat, dar mi s-a părut ciudată faza cu Muhar, când putea să ia al doilea galben. A vrut să i-l dea, apoi probabil a fost semnalat din camera VAR.

De aia avem VAR, lasă decizia din teren. A fost un joc închis, din păcate nu am reuşit să câştigăm şi ne doare, mai ales pentru suporterii ăştia frumoşi. Eu nu am mai mers acolo, că dacă faci doi-trei paşi îţi dă galben.

Chiar n-am idee, poate ştie Alex (n.r. Chipciu) mai multe. Sperăm de data aceasta să nu ne afecteze jocul şi să fie ultimul eşec din acest sezon. Sperăm să ieşim învingători şi o să dăm maximul. Ritmul sau agresivitatea nu au mai fost aceleaşi la care ne aşteptam.

Lukic nu e o pierdere uşoară, e golgheterul nostru, dar am dovedit de-a lungul acestui sezon că ne-am descurcat şi fără ei. Avem un lot bun, numeros, dar de data aceasta nu am reuşit să o scoatem la capăt. Nu ne-a ieşit şi ne pare rău”, a declarat Cristea, după meci.

Afla mai multe despre: u clujcfr clujiulian cristea 

viewscnt
Articole similare