FCSB se confruntă cu două absenţe importante înaintea meciurilor europene: Florin Tănase este suspendat, iar Darius Olaru nu s-a recuperat complet după accidentare.
FCSB primeşte o veste proastă înaintea returului cu Shkendija
Potrivit Golazo, Florin Tănase va lipsi în următoarele trei meciuri europene ale FCSB-ului, după eliminarea directă din turul cu Shkendija, încheiată cu o intervenţie dură asupra lui Liridon Latifi, în minutul 79, când macedonenii erau deja în zece. Decizia a fost anunţată oficial de UEFA, care a considerat gestul mijlocaşului român drept unul de o gravitate ridicată.
Astfel, Tănase va rata nu doar returul de miercuri seară cu Shkendija, ci şi ambele manşe din turul 3 preliminar, indiferent de competiţie, fie Champions League (dacă FCSB trece de Shkendija), fie Europa League (în cazul unei eliminări).
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Revenirea sa este posibilă abia în play-off-ul european, acolo unde vicecampioana României va avea garantată prezenţa într-o competiţie europeană.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Pe lângă suspendarea drastică a decarului, FCSB primeşte o altă lovitură: nu se va putea baza nici pe Darius Olaru în următoarele două confruntări internaţionale.
Mijlocaşul a suferit o ruptură musculară şi nu a reuşit să se recupereze, din cauza absenţei fizioterapeutei Marijana, aflată în concediu. Revenirea sa este estimată începând cu 10 august.
Afla mai multe despre: fcsb, tănase, suspendare, champions league, shkendija