You are here:

UEFA a spus "DA” pentru Bucureşti! Arena Naţională primeşte finala Europa League din 2028

UEFA a spus "DA” pentru Bucureşti! Arena Naţională primeşte finala Europa League din 2028

FRF

Comentarii

Comitetul Executiv al UEFA a desemnat astăzi, 15 septembrie, Bucureştiul şi Arena Naţională, gazde oficiale pentru Finala UEFA Europa League din 2028. Decizia reconfirmă capacitatea României de a organiza evenimente sportive de cel mai înalt nivel continental.

Comitetul Executiv al UEFA a desemnat astăzi, 15 septembrie, Bucureştiul şi Arena Naţională, gazde oficiale pentru Finala UEFA Europa League din 2028. Decizia reconfirmă capacitatea României de a organiza evenimente sportive de cel mai înalt nivel continental.

După o analiză riguroasă a dosarelor depuse de federaţiile candidate, forul de la Nyon a oferit votul de încredere Capitalei României. Arena Naţională va îmbrăca din nou hainele de sărbătoare ale fotbalului european, în 2028, la 16 ani distanţă de la prima finală UEFA găzduită în 2012 şi după succesul organizării meciurilor de la EURO 2020, EURO U21 din 2023 şi EURO U19 din 2025.

“Găzduirea finalei de Europa League la Bucureşti reprezintă cel mai puternic semnal de încredere din partea Preşedintelui UEFA şi a colegilor mei din Comitetul Executiv UEFA pentru strategia de dezvoltare pe care am propus-o pentru fotbalul profesionist la nivel de cluburi din România. Este o fereastră de oportunitate unică pentru fotbalul profesionist din ţara noastră să intre într-o etapă de accelerare în anii următori pentru a valorifica întregul potenţial din punct de vedere sportiv, business şi social. 

Desemnarea Bucureştiului reprezintă totodată şi un înalt eveniment de diplomaţie sportivă care va consolida brandul de ţară. Această victorie este încă o confirmare că atunci când există o viziune comună, profesionalism şi o colaborare instituţională exemplară, România poate câştiga cele mai importante proiecte la nivel internaţional”, a declarat preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu.

UNDE SE VOR DISPUTA URMĂTOARELE FINALE ÎN COMPETIŢIILE EUROPENE

Liga Campionilor

  • 2027: Madrid (stabilită acum 2 ani)
  • 2028: Munchen
  • 2029: Barcelona

Europa League

  • 2027: Frankfurt (stabilită acum 2 ani)
  • 2028: BUCUREŞTI
  • 2029: Belgrad

Conference League

  • 2027: Istanbul (stabilită acum 2 ani)
  • 2028: Torino
  • 2029: Budapesta

Supercupa Europei

  • 2027: Amsterdam
  • 2028: Astana
 

Afla mai multe despre: frfarena naţionalăfinala europa league 

viewscnt
Articole similare