You are here:

UEFA a venit la Bucureşti! Ultimele noutăţi despre organizarea Campionatului European 2020

UEFA a venit la Bucureşti! Ultimele noutăţi despre organizarea Campionatului European 2020

Fotbal

Comentarii

Reprezentanţii UEFA au derulat cea de-a treia vizită la Bucureşti pentru a constata stadiul pregătirilor pentru organizarea EURO 2020. Astfel, în perioada 5-8 noiembrie, peste 70 de specialişti ai UEFA au inspectat 16 obiective din Bucureşti care sunt în planul de organizare: cele două aeroporturi, Gara de Nord, hoteluri, baze de antrenament, pieţe publice, Arena Naţională.

Împreună cu organizatorii locali de la Primăria Capitalei şi cu intermedierea Federaţiei Române de Fotbal, reprezentanţii UEFA au discutat minuţios pe planurile a 18 proiecte-capitol ale EURO 2020, cum ar fi managementul stadioanelor, accesul spectatorilor, ceremoniile de meci, facilităţi de cazare, siguranţa şi securitatea echipelor şi spectatorilor, regimul comercial, facilităţi media, angrenarea voluntarilor şi altele.

La capitolul transportul spectatorilor, UEFA a notat faptul că autorităţile locale au iniţiat planul de mobilitate şi primele autobuze de transport public din noua flotă dedicată EURO 2020 au şi sosit la Bucureşti. Această variantă va fi principala modalitate de transport de la aeroport spre centrul Capitalei, iar eventuala legătură pe calea ferată de la Otopeni la Gara de Nord ar urma să fie una complementară. UEFA va monitoriza şi angajamentele de modernizare a infrastructurii rutiere şi optimizarea transportului public asumate de către Primăria Bucureştiului.

În privinţa transportului aerian, reprezentanţii UEFA au verificat facilităţile celor două aeroporturi, ”Henri Coandă” şi ”Aurel Vlaicu”. Discuţiile cu administraţia aeroporturilor s-au derulat în mai multe reprize de întâlniri, pe baza unui document cadru de 64 de pagini, care conţine cerinţele pentru EURO 2020.

Afla mai multe despre: arena nationalabaniinvestitii 

viewscnt
Articole similare