You are here:

UEFA se cutremură din nou. Infantino, acuzat că a ajutat cluburile de top să păcălească fairplay-ul financiar

UEFA se cutremură din nou. Infantino, acuzat că a ajutat cluburile de top să păcălească fairplay-ul financiar
Comentarii

Un nou scandal zguduie scena fotbalului mondial. Gianni Infantino, preşedintele UEFA, este acuzat că ar fi ajutat cluburile Manchester City şi PSG să păcălească fairplay-ul financiar.

Scandalul mocneşte din nou la UEFA, instituţie şi aşa grav afectată de condamnările din trecut. Nici noul preşedinte Gianni Infantino nu a reuşit să se păstreze cu mâinile curate. El este acuzat că, pe vremea când era secretar general, le-a luat partea lui Manchester City şi lui PSG într-un scandal în care sunt acuzate că ar fi ascuns bani de investigatorii UEFA.
 
Dezvăluirea a fost făcută de cei de la Football Leaks, care au publicat documente conform cărora Infantino ar fi mijlocit întâlniri în secret între avocaţii UEFA şi cei ai celor două echipe, în momentul în care erau auditate de investigatorii UEFA. Mai mult, de când a devenit preşedinte la UEFA, le-a ajutat să obţină amenzi mai mici pentru nerespectarea fair-play-ului financiar.
 
Manchester City este acuzată că ar fi ascuns peste 30 de milioane de lire de investigaţia UEFA (35 de milioane de euro), în perioada 2011-2013. Descoperirea ar fi fost făcută de investigatorii care au vizitat clubul la începutul anului. Mai mult, 84% din încasările comerciale ale clubului veneau din partea unor companii din Abu Dhabi. Trei dintre cele patru contracte în cauză aveau valori supralicitate, iar două dintre companii aparţineau chiar patronilor clubului.Chiar şi aşa, echipa tot nu a reuşit să respecte termenii fairplay-ului financiar. Oficialii din Manchester au respins raportul şi au anunţat că îşi vor angaja "cei mai buni 50 de avocaţi din lume" pentru a da organizaţia în judecată "pentru următorii 10 ani".
 
Manchester City şi PSG au fost găsite în situaţia de încălcare a fairplay-ului financiar pentru sezoanele 2011-2012 şi 2012-2013, când au declarat pierdere totale de peste 150 de milioane de lire (170 de milioane de euro). Ca rezultat, din 2014, cele două echipe au fost nevoite să accepte amenzi de câte 50 de milioane de lire, care au fost reduse apoi la o treime, la următoarele termene de judecată.
 

Afla mai multe despre: gianni inifantinouefamanchester citypsgfair playscandal 

viewscnt
Articole similare