Pentru a ajuta cluburile să-şi revină din criza financiară cauzată de Covid, UEFA trebuie să valideze, joi, proiectul care îşi propune să împrumute cluburilor implicate în competiţiile europene, în următorii cinci ani. Creditele vor fi la rate foarte avantajoase, scrie lequipe.fr.
Forul european lucrează de câteva luni la un proiect pentru a ajuta cluburile să-şi revină din criza financiară provocată de Covid. UEFA va strânge între 2,5 şi 4 miliarde de euro pe care le poate distribui cluburilor implicate în competiţiile sale europene în următorii cinci ani.
Banii vor fi obţinuţi de la City Bank, conform informaţiilor publicaţiei franceze. Obiectivul acestui proiect este de a împrumuta bani cluburilor la dobânzi foarte avantajoase, garantând cu drepturile TV. Dacă un club nu rambursează datoria, UEFA ar putea deduce sumele restante din banii pe care îi acordă grupărilor.
Condiţiile de eligibilitate nu au fost încă precizate, însă prezenţa constantă a unei echipe în competiţiile continentale va fi probabil una dintre ele. Chiar dacă suma mai trebuie să fie discutată, un club poate primi până la puţin peste 100 de milioane de euro.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Federaţia europeană, care speră să lanseze această iniţiativă în vara lui 2022, nu va face profit din această operaţiune.
Tot joi, UEFA ar urma să adopte şi noul regulament de sănătate financiară, bazat pe reducerea masei salariale, care va înlocui fair-play-ul financiar.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: uefa