Tehnicianul Nicolae Dică a declarat, duminică seară, după ultimul meci al sezonului, că i s-a transmis că va continua colaborarea cu FCSB, însă deocamdată nu s-a concretizat nimic. El a precizat că dacă va rămâne la echipa bucureşteană, va avea anumite lucruri de discutat cu Gigi Becali.
"Încă nu ştiu ce voi face, nu mi s-a propus deocamdată prelungirea contractului. Eu îmi doresc să antrenez, o fac cu plăcere, cu pasiune, şi atât timp cât voi avea ofertă de la Steaua sau din altă parte voi merge cu mare plăcere. Doar mi-a transmis domnul Becali că vom merge în continuare. Am avut o relaţie ok cu domnul Becali, dar dacă voi rămâne la Steaua am anumite lucruri pe care doresc să le discut cu dânsul", a spus Dică.
Formaţia FCSB a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, echipa Astra Giurgiu, într-un meci din etapa a zecea, ultima a play-off-ului Ligii I. Echipa lui Nicolae Dică a încheiat campionatul pe locul doi, iar CFR Cluj a câştigat titlul. Meciuri live din Liga 1 se văd săptămânal la Telekom Sport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.