Neil Lennon (48 de ani), antrenorul lui Celtic, a anunţat că scoţienii vor veni cu rezervele la Cluj, pentru meciul cu CFR din ultima etapă a grupelor Europa League. Campioana României are nevoie de un punct pentru a-şi asigura calificarea în primăvara europeană, iar vestea dată de Lennon este una foarte bună pentru trupa lui Dan Petrescu.
CFR Cluj a pierdut cu Lazio, 1-0 la Roma, pe Olimpico, şi n-a reuşit să obţină punctul echivalent cu biletele de accedere în 16-imile Europa League. Dan Petrescu & Co. mai au o ultimă şansă, în meciul cu Celtic de la Cluj, care închide faza grupelor Europa League, iar, odată cu vestea dată de Lennon, şansele să avem o echipă din România în primăvara europeană sunt din ce în ce mai mari.
Lennon a anunţat că va veni cu rezerve la Cluj, la a doua descălecare a scoţienilor în România. "Ne ducem relaxaţi şi va fi o echipă schimbată pentru că ne aflăm în mijlocul unui program foarte încărcat şi cred că unii jucători vor să joace şi merită să joace, iar alţii au nevoie de o pauză", a spus Lennon. Cu patru zile înainte de meciul cu CFR, Celtic va juca derby-ul istoric cu Glasgow Rangers. Cele două rivale sunt la egalitate în fruntea clasamentului din Scoţia.
CFR Cluj a pierdut meciul tur cu Celtic, pe Celtic Park, 0-2. Clujenii au reuşit, totuşi, să îi elimine pe scoţieni din preliminariile Ligii Campionilor, după o victorie cu 5-4 la general, în dublă mansă.
CFR - Celtic se joacă joi, 12 decembrie, la Cluj, de la ora 19:55, în direct pe Telekom Sport 1.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: neil lennon, cfr cluj, cetic, europa league