You are here:

ULTIMA ORĂ | Gicu Grozav, ofertat de FCSB! Şeptarul de pe "Ilie Oană" a anunţat răspunsul la flash-interviu

ULTIMA ORĂ | Gicu Grozav, ofertat de FCSB! Şeptarul de pe "Ilie Oană" a anunţat răspunsul la flash-interviu

Petrolul

Comentarii

Gicu Grozav (34 de ani) a făcut o dezvăluire interesantă după Petrolul - FCSB 0-0, meci din etapa a 25-a din Superliga.

Fotbalistul Petrolului a dezvăluit că a fost ofertat pentru un transfer la FCSB, dar a refuzat propunerea "roş-albaştrilor". Grozav a spus că "e o poveste veche", dar că a avut posibilitatea de a semna cu campioana României şi a spus "nu".

FCSB l-a vrut pe Gicu Grozav, dar s-a ales cu refuzul atacantului lateral: "N-aş putea să joc niciodată la FCSB"

Grozav a ratat o şansă bună de gol în Petrolul - FCSB 0-0, când a trimis un şut periculos, cu efect, spre poarta lui Târnovanu, care a aterizat lângă bara porţii goalkeeperului "roş-albaştrilor". Şeptarul de pe "Ilie Oană" a spus şi de ce a refuzat FCSB.

"E o poveste mai veche, a fost, a trecut, n-am vrut să merg. Nu pot să semnez. N-aş putea să joc niciodată la Steaua (n.r - FCSB)", au fost cuvintele rostite de Gicu Grozav la finalul celor 90 minute.

Gicu Grozav a marcat de şase ori şi a pasat decisiv o dată în 27 de meciuri jucate pentru Petrolul în acest sezon, în toate competiţiile.

  • 450.000 de euro este cota de piaţă a lui Gicu Grozav în prezent, potrivit specialiştilor de la transfermarkt.com

Petrolul - FCSB 0-0, în Superliga

FCSB a încheiat la egalitate joi seara, în deplasare, scor 0-0, cu gruparea Petrolul Ploieşti, în ultimul meci al etapei a 25-a din Superligă.

Prima repriză a fost dominată de bucureşteni, care au încercat poarta lui Bălbărău prin Pantea (min. 18) şi Alexandru Băluţă (min. 20). Miculescu a înscris cu o lovitură de cap, în minutul 38, însă golul oaspeţilor a fost anulat de VAR. Charalambous a fost nevoit să îl schimbe pe Edjouma, care s-a accidentat, iar repriza s-a încheiat cu şutul lui Şut, din minutul 45. În repriza secundă ploieştenii au fost mai incisivi. Irobiso a ratat din şase metri, trimiţând peste poartă, în minutul 61. Grozav a şutat de la distanţă, pe lângă poartă, în minutul 72, imitat de Jyry, în minutul 85. Meciul s-a terminat în cele din urmă la egalitate, 0-0 şi oaspeţii bifează al treilea meci consecutiv  fără victorie în toate competiţiile. FCSB are 43 de puncte şi este pe locul 4 în clasament, în timp ce Petrolul este pe locul 8, cu 36 de puncte.

PETROLUL: Bălbărău - Ricardinho, Roche, Huja, D. Radu - T. Keita - V. Gheorghe (M. Rădulescu 74), Hanca, Jyry, Grozav – Irobiso. ANTRENOR: Adrian Mutu
FCSB: Târnovanu – Pantea (M. Toma 46), M. Popescu, Dawa, Radunovic - Chiricheş, Şut – Al. Băluţă (V. Creţu 46), Edjouma (Baba Alhassan 43), Miculescu (M. Ştefănescu 63) – Bîrligea. ANTRENOR: Elias Charalambous

Cartonaş galben: D. Radu 45+3

Arbitri: Marian Barbu - Adrian Vornicu, Imre Bucsi
Arbitri VAR: Ovidiu Haţegan - Florin Vişan

Afla mai multe despre: gicu grozavfcsbofertatransferraspunspetrolulsuperliga 

viewscnt
Articole similare