Rodri (29 de ani), Balonul de Aur 2024, este aşteptat să "dea cu pixul".
Căpitanul lui Manchester City, spaniolul Rodri, are şanse mari să rămână pe Etihad Stadium şi în următorii ani, în ciuda faptului că s-ar afla pe lista lui Real Madrid. Presa internaţională scrie despre faptul că fotbalistul este mai aproape de a rămâne în Premier League.
Rodri, aşteptat să-şi pună semnătura pe un nou contract cu Manchester City
Spaniolii au scris în ultimele luni despre interesul lui Real Madrid pentru Rodri, unul dintre jucătorii exponenţiali ai lui Pep Guardiola la Manchester City, marcatorul golului cu care "Cetăţenii" au câştigat finala Ligii Campionilor din 2023. Totuşi, conform jurnalistului Matteo Moretto, Rodri este foarte aproape să semneze prelungirea contractului cu Manchester City.
În ciuda interesului lui Real Madrid, Rodri este aşteptat să "dea cu pixul" şi să-şi prelungească actualul contract cu Manchester City. Spaniolul negociază de luni bune prelungirea, după ce Manchester City i-a prezentat noul contract în spatele uşilor închise. Englezii calcă pedala de acceleraţie de acum pentru a-şi asigura semnătura lui Rodri.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
— 433 (@433) May 13, 2026
Revenit după o accidentare gravă la genunchi, Rodri a strâns 31 de meciuri (2030 de minute) în toate competiţiile sezonului la Manchester City, timp în care a înscris de două ori.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Mijlocaşul mai are contract cu Manchester City până în lui 2027.
- 65 de milioane de euro este cota de piaţă a lui Rodri în prezent, potrivit specialiştilor de la transfermarkt.com.
Afla mai multe despre: rodri, contract, prelungire, manchester city, real madrid








