Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Gino Iorgulescu, a anunţat că poartă discuţii pentru introducerea sistemului de arbitraj video în Liga 1. El a precizat că va solicita Federaţiei Române de Fotbal să trimită arbitrii la specializare, pentru ca introducerea VAR să nu îi ia pe nepregătite.
Liga Profesionistă de Fotbal a confirmat luni, prin vocea preşedintelui Gino Iorgulescu, vânzarea drepturilor de televizare pentru Liga 1 pentru următorii 5 ani, perioada 2019-2024, către compania EAD Interactive.
În cadrul conferinţei, Gino Iorgulescu s-a referit şi la introducerea sistemului VAR.
"Suntem în discuţii cu partenerii noştri în momentul în care se face producţia dacă se poate realiza şi sistemul VAR, pentru că tot sunt discuţii în rândul dumneavastră.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
O să facem către FRF o adresă în care să trimită arbitrii deja la specializare ca să nu ne trezim că noi ajungem la concluzia că putem folosi VAR şi să nu avem arbitri specializaţi", a declarat Gino Iorgulescu, într-o conferinţă de presă.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: var