Universitatea Craiova a anunţat, oficial, că echipa nu mai e antrenată de Cristiano Bergodi. Lotul va fi antrenat, în perioada imediat următoare, de Corneliu Papură.
Cristiano Bergodi nu mai e antrenor la Universitatea Craiova
La câteva zile de când Cristiano Bergodi a anunţat că-şi va depune demisia, a venit şi anunţul oficial. Italianul a renunţat la banca tehnică, după ce s-a luptat până în ultimele minute, în sezonul trecut, pentru titlul Ligii 1.
De asemenea, Bergodi a lăsat echipa, în acest sezon, pe locul secund în Liga 1, la egalitate de puncte cu liderul FCSB.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"În cursul zilei de ieri, Universitatea Craiova şi Cristiano Bergodi au ajuns la un acord privind încetarea raporturilor contractuale. Îi mulţumim şi îi urăm mult succes în carieră.
În perioada imediat următoare, echipa va fi condusă de Corneliu Papură, ajutat de Dragoş Bon, Gheorghe Ciurea, Florinel Luţă, Robert Tufişi, Cornel Blejan şi Daniel Ene", a anunţat clubul din Oltenia.
Cu Cristiano Bergodi, Universitatea Craiova a fost eliminată ruşinos din preliminariile Europa League de Lokomotiv Tbilisi. De asemenea, a suferit două înfrângeri identice în campionat, 0-1, cu Academica Clinceni şi Chindia Târgovişte.
"Mă gândesc să îmi dau demisia, vedem în zilele următoare. Am şi probleme. Poate că s-a văzut şi în jocul echipei. Jucătorii nu au nicio vină. În primul rând, antrenorul e de vină. Probabil că 100% îmi dau demisia. Da, asta e hotărârea", a spus Bergodi, la finalul săptămânii trecute.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Motivul pentru care Cristiano Bergodi a anunţat că pleacă de la Craiova. Ce s-ar fi întâmplat în interiorul clubului
Afla mai multe despre: cristiano bergodi, u craiova, universitatea craiova