FCSB are probleme de efectiv înaintea următorului meci din campionat, cu Oţelul, după succesul cu FC Botoşani.
Victoria cu FC Botoşani, scor 2-1, a costat-o scump pe FCSB, care a pierdut doi jucători în timpul meciului. Juri Cisotti şi Daniel Graovac nu vor juca în meciul de la Galaţi, însă veştile proaste nu s-au oprit aici pentru echipa "roş-albastră".
Siyabonga Ngezana, indisponibil pentru meciul Oţelul - FCSB
Campioana României a mai pierdut un fotbalist important pentru meciul cu Oţelul, unul care se poate dovedi capital în lupta pentru calificarea în play-off. Potrivit Golazo, Siyabonga Ngezana nu a făcut deplasarea la Galaţi şi nu va putea juca.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Fundaşul central din Africa de Sud a acuzat probleme la genunchi, după ce s-a accidentat la încălzirea meciului cu FC Botoşani, când trebuia să fie titular. Ngezana are probleme şi urmează să facă un RMN pentru a fi stabilită cu exactitate tipul şi gravitatea accidentării, mai scrie sursa citată.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Înaintea meciului direct, FCSB şi Oţelul se află la egalitate de puncte, 37, pe locurile 10, respectiv 9.
Siyabonga Ngezana a strâns 32 de meciuri, un gol şi o pasă decisivă în toate competiţiile sezonului la FCSB.
- 3 - trei milioane de euro este cota de piaţă a lui Siyabonga Ngezana în prezent, potrivit specialiştilor de la transfermarkt.com
Afla mai multe despre: siyabonga ngezana, fcsb, accidentare, otelul galati fcsb








