Karim Benzema ar intenţiona să se retragă mai devreme decât ar fi anunţat iniţial, iar motivul este unul dat de programul zilnic la care a ajuns în campionatul în care evoluează.
Karim Benzema vizează o retragere din activitate în 2025
Karim Benzema, atacantul francez de la Al Ittihad, este gata să se retragă nu în 2026, când îi expiră contractul, ci în 2025, informează Relevo.
Atacantul ar fi obosit de rutina zilnică la un club unde a suferit o serie de eşecuri în sezonul trecut, sub comanda lui Marcelo Gallardo.
Acum antrenat de Laurent Blanc, câştigătorul Balonului de Aur 2022 este al doilea cel mai bun marcator din Saudi Pro League (10 goluri), imediat după Aleksandar Mitrovic (12) şi este liderul campionatului cu Al Ittihad.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Relevo susţine că, în ciuda formei sale bune de pe teren, Benzema este gata să îşi încheie cariera. Clubul din Arabia Saudită nu ar vedea cu ochi buni această nouă mutare, având în vedere că francezul aduce 100 de milioane de euro pe an.
În vârstă de 36 de ani (37, pe 19 decembrie), fostul jucător al lui Lyon are chiar un post pregătit pentru după încheierea carierei: cel de ambasador al Real Madrid în străinătate, în special în lumea arabă.
Atacantul ar fi întreţinut legături excelente cu preşedintele madrilen Florentino Perez, care a jucat un rol important în aducerea sa în 2009.
Câştigător a cinci Ligi ale Campionilor cu Real, Benzema a jucat 648 de meciuri pentru ”merengue”, marcând 354 de goluri şi oferind 165 de pase decisive.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Karim Benzema a mai câştigat patru titluri în La Liga, patru Supercupe ale Europei, trei Copa del Rey şi patru Supercupe ale Spaniei.
- Citește și
- Ianis Hagi, lăudat după evoluţia din dramatica finală pierdut de Rangers cu rivala Celtic: ”Poate fi mândru de prestaţia lui”
- Victorie pentru Răzvan Lucescu în campionatul Greciei. Adversarii au ratat un penalty în prima repriză, iar PAOK a câştigat meciul după pauză
- Surpriză uriaşă în Spania. Barcelona, învinsă acasă de Leganes. Catalanii au atacat în valuri, dar oaspeţii au scăpat fără gol primit
Afla mai multe despre: karim benzema, al ittihad, arabia saudita