Vlad Chiricheş (35 de ani) a devenit o problemă la FCSB, la scurt timp după ce era unul dintre cei mai importanţi jucători ai echipei.
Ore decisive pentru Chiricheş: ”Să se răzgândească”
Vlad Chiricheş se află într-o ipostază la care nu s-ar fi aşteptat în urmă cu câteva luni. Atunci, era om de bază în echipa campioanei României, dar câteva prestaţii sub aşteptări l-au trimis pe lista neagră a lui Gigi Becali.
Momentul care i-a semnat sentinţa la FCSB este meciul cu CFR Cluj, atunci când a gafat la primul gol al ardelenilor şi a fost schimbat după doar 29 de minute. Aşadar, în urma acestor evenimente, viitorul său la deţinătoarea titlului este incert.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Cu privire la situaţia lui Vlad Chiricheş a vorbit şi Mihai Stoica, iar acesta a precizat că locul jucătorului de 35 de ani de pe listele de joc ale roş-albaştrilor depinde de finanţatorul clubului, Gigi Becali.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
”Dacă nu se schimbă nimic până mâine, nu va fi pe listă. Să se răzgândească patronul. Dacă intră Dawa, trebuie să iasă cineva.
Tudose intra pe lista B, unde singurul criteriu este vârsta. Pe lista B intră toţi jucătorii născuţi după 1 ianuarie 2004. La UEFA, pot intra fără număr doar jucătorii născuţi după 1 ianuarie 2004 formaţi de club, care au doi ani la club. Avem trei, că a plecat Perianu”, a declarat Mihai Stoica, potrivit Prima Sport.
De-a lungul carierei, Vlad Chiricheş a jucat pentru FCSB cele mai multe meciuri dintre echipele pe la care a trecut. A evoluat în 123 de partide, în care a contribuit cu cinci goluri şi trei pase decisive.
- Citește și
- Andrei Nicolescu a vorbit deschis despre transferul lui Matei Ilie la Dinamo: "Toată lumea îl apreciază”
- Ultima oră! CFR Cluj, un nou tun pe piaţa transferurilor. Aterizează în România, după ce a jucat la echipe de top din Premier League şi Ligue 1
- ”Trebuie să câştigi în primul rând campionatul”. Presiunea creşte pentru Zeljko Kopic: ”Toată suflarea dinamovistă îşi doreşte”
Afla mai multe despre: fcsb, mihai stoica, vlad chiriches, gigi becali