Presa internaţională dezvăluie ultimele cuvinte pe care Diego Maradona le-a rostit în faţa apropiaţilor, înainte să moară. Potrivit Clarin, legendarul fotbalist argentinian a coborât la micul dejun şi s-a plâns de faptul că nu se simte prea bine. Apoi a urcat în camera sa şi ulterior a fost găsit mort.
Presa internaţională a disecat ultimele ore din viaţa lui Diego Maradona. Legendarul fotbalist avea 60 de ani şi a fost găsit mort miercuri, 25 noiembrie, în jurul prânzului. Publicaţia Clarin, cea care a anunţat decesul lui Maradona, a dezvăluit şi care au fost ultimele cuvinte rostite de fostul campion mondial.
Ultimele cuvinte rostite de Maradona înainte să moară: ”Mă simt rău”
Potrivit celor de la Clarin, Maradona a coborât miercuri dimineaţa pentru micul dejun. Jurnaliştii argentinieni scriu că fostul mare fotbalist era palid şi nu arăta o formă prea bună. Maradona i-a spus nepotului său, Johnny Esposito, că nu are o stare şi s-a plâns că îi este frig: ”Me siento mal (n.r. mă simt rău)”. Au fost ultimele cuvinte rostite de Maradona.
Apoi, a urcat în camera sa. Ulterior, infirmiera care avea grijă de Maradona după ce a fost operat la cap a sunat la ambulanţă. În jurul orei 11:30, acasă la Maradona au ajuns şi psihologul său - Carlos Diaz, împreună cu psihiastrul fostului fotbalist - Agustina Cosachov. În primă fază, aceştia au crezut că doarme, însă şi-au dat seama că situaţia este gravă când Maradona nu a răspuns.
Ajunşi la faţa locului, medicii de pe ambulanţă au încercat manevre de resuscitare, însă nu au avut succes şi au constat decesul.
În cât timp a ajuns ambulanţa la Maradona. Avocatul Matias Morla cere anchetă
Matias Morla, avocatul care a fost aproape de Maradona în ultima perioadă, a cerut revoltat o anchetă privind timpul în care a ajuns ambulanţa. Potrivit acestuia, medicii au sosit abia în jurul 12:00, la o jumătate de oră distanţă de primul apel: ”A fost o idioţenie criminală. Acest lucru nu poate fi trecut cu vederea şi voi cere o anchetă”, au fost cuvintele lui Morla.
Cazul morţii lui Maradona a fost preluat de procurorul statal John Broyad. Declaraţiile acestuia par să confirme faptul că ambulanţa nu a ajuns la timp: ”Diego Armando Maradona a murit în jurul 12:00, ora locală”, a spus acesta. Broyad a adăugat că, din primele indicii, moartea a fost naturală şi n-au existat urme de violenţă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: maradona