Fotbalistul danez Christian Eriksen, legitimat la Inter Milano, a sosit, marţi, în Italia, unde a fost supus unor investigaţii pentru a vedea dacă îşi va putea continua cariera, după episodul de la Euro-2020.
El s-a întâlnit cu administratorul delegat Giuseppe Marotta şi aşteaptă acum rezultatul testelor pentru a putea şti dacă va evolua sezonul viitor.
Potrivit presei italiene, chiar şi în cazul în care rezultatele investigaţiilor vor fi pozitive, fotbalistul, căruia i s-a implantat un defibrilator subcutanat pentru reglarea ritmului cardiac, nu va putea reveni pe teren în următoarele şase luni.
Pe de altă parte, federaţia italiană nu permite ca fotbaliştii care au defibrilator implantat să joace la nivel de profesionişti, scrie Football Italia, care adaugă că în cazul în care problema cardiacă a fotbalistului a fost cauzată de o inflamaţie temporară atunci defibrilatorul poate fi înlăturat şi jucătorul va putea evolua din nou în Serie A.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Jucătorul danez Christian Eriksen, în vârstă de 29 de ani, a căzut pe teren şi a avut nevoie de minute în şir de resuscitare, la 12 iunie, la meciul cu Finlanda, de pe Stadionul Parken din Copenhaga, din Grupa B de la Euro-2020.
Eriksen are contract cu Inter până în iunie 2024.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: eriksen