Cotidianul Clarin a explicat cum au fost ultimele zile din viaţa marelui Diego Armando Maradona.
Diego Maradona a încetat din viaţă la 60 de ani. Iniţial, anunţul a fost făcut de presa argentiniană şi preluat şi de presa sportivă din Europa. Ulterior, avocatul lui Maradona, Matias Morla, şi purtătorul de cuvânt al argentinianului, Sebastian Sanchi, au confirmat decesul fostului fotbalist.
Clarin: ”Maradona a scăpat de dependenţa de alcool, dar a intrat în depresie”
Recuperarea lui Diego Armando Maradona ar fi trebuit să fie una de lungă durată, scrie Clarin. Marele Diego era monitorizat 24 de ore din 24 în casa sa din Tigre şi efectua exerciţii pentru a-şi îmbunătăţi motricitatea. Alături de el, au fost în permanenţă copiii săi, în special Gianinna şi Jana.
Potrivit publicaţiei citate, Maradona a scăpat de dependenţa de alcool, un detaliu fundamental pentru recuperarea sa completă, după operaţia suferită în acest final de an.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
A doua etapă a tratamentului ambulatoriu s-a făcut sub supravegherea medicului Leopoldo Luque. Cu toate acestea, apropiaţii lui Diego, au susţinut în ultima vreme că ”nimic nu îl mai motiva pe Maradona”.
Legendarul argentinian ar fi suferit de depresie, însă cu toate acestea, revenirea pe banca echipei sale de club, Gimnasia La Plata, nu părea să fie atât de departe. ”Era posibil ca în perioada următoare, Diego să fi putut merge la un meci al echipei sale sau măcar la câteva sesiuni de antrenament”. Fiecare pas făcut în recuperarea sa a fost făcut sub stricta supraveghere a fiicelor sale, care au luat toate deciziile din ultima vreme. În ultimele zile însă, apropiaţii săi susţin că Diego a fost foarte nervos şi că i-a surâs ideea unei vacanţe în Cuba pentru a se putea recupera liniştit, pe insulă.
Diego Armando Maradona, născut pe 30 octombrie 1960, în Lanús, Provincia Buenos Aires, Argentina, este considerat de către mulţi din lumea fotbalului (inclusiv jurnalişti sportivi, foşti şi actuali jucători, fani) ca fiind cel mai mare fotbalist al tuturor timpurilor, împărţind cu Pelé titlul de Jucătorul Secolului decernat de FIFA.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: diego armando maradona