Goran Zakaric (26 de ani) este cel mai nou jucător adus la U Craiova de către Victor Piţurcă. După ce a semnat un contract pe patru sezoane, fotbalistul bosniac a oferit şi primele declaraţii în calitate de jucător al Craiovei.
Fostul jucător de la Partizan Belgrad şi AEK Atena ştie foarte bine unde a venit şi obiectivul pe care trebuie să îl îndeplinească: "Ca să fiu sincer, am început să iau contact cu Universitatea Craiova de mai mult timp prin prisma agentului meu. Sunt sigur că am luat cea mai bună decizie venind aici, fiindcă Universitatea Craiova este un club uriaş în România, cu tradiţie şi palmares. În acest moment, cea mai mare dorinţă a mea este să joc în primul rând, iar ca obiectiv la nivel de echipă să câştigăm titlul cu numărul 5. Am înţeles foarte bine şi scandarea galeriei cu „Craiova vrea campionatul”, aşa că dorinţa suporterilor noştri este primordială", a declarat Zakaric pentru site-ul oficial al clubului.
Fotbalistul este încântat şi de condiţiile pe care le-a găsit la Craiova şi pare să cunoască foarte bine zona şi atmosfera din Bănie, chiar dacă a ajuns de curând la club: "Condiţiile de la club au reprezentat unul dintre criteriile pentru care am ales să vin la Craiova. Baza de pregătire situată în Lunca Jiului este de excepţie, cu două terenuri de antrenament cu gazon perfect, aparatura profesională, piscină, criosaună şi multe altele. Practic, avem acolo tot ce ne trebuie pentru performanţă. Nu mai zic de deplasările interne cu avionul. Suporterilor aş vrea să le transmit doar să fie ei aşa cum sunt de obicei. Că o fac foarte bine. Am văzut asta atât pe stadion cât şi în filmuleţele pe care mi le-au arătat colegii pe YouTube. Hai să fim cei mai buni şi în tribune şi în teren. Forza Ştiinţa!"
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
U Craiova, super transfer. Cine este Goran Zakaric
La 26 de ani, Zakaric este în anturajul echipei naţionale a Bosniei. Fotbalistul de 1,82 m poate juca şi ca aripă, iar în stagiunea 2017-2018 a marcat 15 goluri pentru Zeljeznicar în Bosnia. A fost apoi achiziţionat de Partizan, formaţie pentru acre în sezonul trecut a marcat de 7 ori în 36 de meciuri.
- 1,25 milioane de euro este cota lui Zakaric, conform Transfermarkt.de
- 1,87m - atât măsoară noua achiziţie a celor de la U Craiova
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Goran Zakaric a crescut la Sirokio Brijeg şi a mai evoluat la echipe ca Lokomotiva sau Zrinjski Mostar. În 2017 a fost pe lista lui FC Kaiserlautern şi a grecilor de la Xanthi. Vârful bosniac a debutat în naţionala ţării sale în 2014 şi a strâns 11 meciuri lângă Dzeko şi compania. Nu a marcat niciodată pentru Bosnia.
Afla mai multe despre: goran zakaric, craiova