You are here:

ULUITOR! Eşecul Pep Guardiola. 812 milioane de euro nu sunt de ajuns pentru a câştiga UEFA Champions League

ULUITOR! Eşecul Pep Guardiola. 812 milioane de euro nu sunt de ajuns pentru a câştiga UEFA Champions League

Manchester City

Comentarii

Pep Guardiola nu a reuşit să le califice nici pe Bayern Munchen, nici pe Manchester City în finala Ligii Campionilor, asta deşi a investit aproape 1 miliard de euro în transferuri.

”Viaţa fără Lionel Messi este grea” scrie presa britanică. O trimitere directă la Pep Guardiola, tehnicianul care a părăsit Uefa Champions League 2018-2019 în faza sferturilor de finală, după 4-4 la general cu Tottenham Hotspur.

”Nu am semnat cu Mancheste City pentru a câştiga Liga Campionilor” declara marţi tehnicianul catalan. Doar că în cele trei sezoane pe banca ”cetăţenilor”, clubul a investit 608 milioane de euro în transferuri!! Rezultatul? Două eliminări în sferturile de finală ale Uefa Champions League şi una în optimi. Cifra totală a investiţiilor în transferuri marca Guardiola se ridică la 812 milioane de euro dacă luăm în calcul şi perioada Bayern Munchen, adică cele două echipe antrenate de Pep după Barcelona. Sunt deja şase sezoane fără ca Guardiola să-şi arate aura în cea mai importantă competiţie inter-cluburi.

Multimiliardarul Mansour bin Zayed Al Nahyan trebuie să se întrebe în acest moment ce trebuie să mai facă pentru a câştiga Liga Campionilor. Pentru că este clar că la mijloc nu e vorba doar de bani. De când şeicul a cumpărat-o pe City a investit 1.66 miliarde de euro pentru a transfera jucători de cel mai înalt nivel. Cu toate acestea, gruparea de pe Ettihad pare departe de îndeplinirea marelui său obiectiv.

Guardiola rămâne în lupta pentru titlu în Premier League. Cursa dintre City şi Liverpool poate fi urmărită în direct la Telekom Sport. 

Afla mai multe despre: pep guardiolamanchester city 

viewscnt
Articole similare