You are here:

Umilinţă totală. Ce statistică zdrobitoare au descoperit jurnaliştii după Barcelona - Real Madrid

Umilinţă totală. Ce statistică zdrobitoare au descoperit jurnaliştii după Barcelona - Real Madrid

Real Madrid

Comentarii

Real Madrid a fost supusă apoi unei presiuni formidabile din partea echipei FC Barcelona, deşi a condus cu 2-0 în minutul 14, încasând patru goluri în prima repriză, neputinţa madrilenilor fiind demonstrată de faptul că nu au reuşit să treacă de mijlocul terenului timp de 23 minute până la pauză, scrie L'Equipe, la două zile de la derby-ul dintre cele două.

Mai exact, între minutele 14 şi 37, Real Madrid nu a reuşit să ajungă în terenul rivalei sale în Clasico, disputat duminică, pe Stadionul Olimpic Lluis Companys.

Această statistică de 23 de minute fără a depăşi linia mediană reflectă cu adevărat deficienţele pe care Madridul va trebui să le remedieze în sezonul următor, sub comanda noului antrenor Xabi Alonso, care va prelua echipa de la 1 iunie.

Madrilenii au început în forţă 'El Clasico', conducând cu 2-0 după un sfert de oră de joc, graţie unei duble a francezului Kylian Mbappe (5 - penalty, 14), însă Barca a întors rezultatul până la pauză, prin golurile lui Eric Garcia (19), Lamine Yamal (32) şi Raphinha, care a marcat la rândul său de două ori, în minutele 34 şi 45.

În repriza secundă, Mbappe a înscris pentru a treia oară (70) şi a avut alte două goluri anulate pentru offside (56, 90+1).

FC Barcelona a acumulat 82 de puncte în urma acestei victorii şi şi-a consolidat poziţia de lider al clasamentului, distanţându-se la şapte lungimi de Real Madrid, ocupanta locului secund, cu doar trei etape înainte de finalul sezonului.

Afla mai multe despre: barcelona 

viewscnt
Articole similare