You are here:

Un altfel de interviu cu Neymar. Starul lui PSG n-a scos niciun cuvânt despre fotbal, însă a vorbit despre moarte!

Un altfel de interviu cu Neymar. Starul lui PSG n-a scos niciun cuvânt despre fotbal, însă a vorbit despre moarte!
Comentarii

Neymar a intrat în lumina reflectoarelor de la o vârstă foarte fragedă, înainte să ajungă la Barcelona. Faima sa a crescut exponenţial de-a lungul ultimilor ani, iar acum se poate lăuda cu faptul că este unul dintre cei mai cunoscuţi fotbalişti ai lumii. Recent, într-un interviu pentru revista Man about Town, atacantul lui PSG a oferit un altfel de interviu, unul în care a vorbit foarte puţin despre fotbal.

Neymar vorbeşte despre relaţia cu tatăl său, dar şi despre ceilalţi membrii ai familiei: "Întotdeauna ascult cu atenţie orice sfat care vine de la tatăl meu sau dacă simt că e cazul merg la el sau îl sun pentru a-i cere părerea. De fapt, întreaga mea familie este foarte importantă, drept urmare orice sfat primesc de la membrii familiei mele le ascult foarte atent, niciodată nu le-a spus de ce se bagă. Însă, deciziile le iau singur, chiar dacă au fost destule situaţii în care am decis după cum am fost sfătuit, pentru că aşa mi s-a părut că ar fi mai bine”

Neymar nu se teme de moarte şi nici nu-l îngrijorează că va părăsi această lume la un moment dat: "Nu mă gândesc şi nu mă îngrijorez vreodată despre moarte. Caut să fac zilnic doar lucrul corect. Fiind un om bun, în relaţii excelente cu familia, cu copilul meu, cu prietenii, cu fanii, îmi trăiesc fiecare zi ca pe o sărbătoare. Ştiu că mai am încă multe de făcut şi că pot să ajung şi mai bun decât sunt acum, dar pentru asta nu trebuie să mă opresc din muncă şi să am credinţă deplină că voi reuşi".

Afla mai multe despre: neymarinterviupsg 

viewscnt
Articole similare