A fost selecţionerul Lituaniei şi Ugandei, iar acum vrea să preia din nou frâiele ţării africane.
Este vorba de antrenorul român de origine maghiară Csaba Laszlo (59 de ani), cel care a antrenat-o pe OSK Sepsi Sfântu Gheorghe în perioada mai-noiembrie 2019.
- A fost dat afară după ce a bifat doar două victorii în 16 meciuri oficiale la Sepsi.
Csaba Laszlo vrea să redevină selecţionerul Ugandei
Csaba Laszlo, născut la Odorheiul Secuiesc, are un CV impresionant. Le-a antrenat pe Ferencvaros, Sopron, Hearts, Charleroi, MTK Budapesta, Dunajska Streda, Dundee United, Sepsi şi Chennaiyin, dar a fost şi selecţioner al Lituaniei (2012/2013) şi al Ugandei (2006-2008).
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În acest moment, Csaba Laszlo este director tehnic la Csikszereda, formaţia din Liga 2, însă se pare că vrea să revină în iarbă. Şi nu oricum.
Presa africană anunţă că Laszlo a aplicat pentru postul de selecţioner al Ugandei, rămas vacant în acest moment, şi are mari şanse de reuşită.
În perioada 2006-2008, când a pregătit-o pe Uganda, modesta ţară africană a avut parte de un salt spectaculos în ierarhia FIFA, de pe locul 181 până pe locul 91.
- De asemenea, Csaba Laszlo devenise un adevărat erou în Uganda, unde era supranumit ”Omul miracol”.
”Laszlo Csaba, antrenorul Ugandei din perioada 2006-2008, este unul dintre străinii care au aplicat pentru acest job. iar ziarele confirmă acest lucru”, anunţă presa din Uganda.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Se pare că 245 de tehnicieni şi-au depus candidatura pentru postul de selecţioner al Ugandei, iar dintre aceştia doar doi sunt antrenori autohtoni.
Afla mai multe despre: uganda, laszlo csaba, sepsi