Gabi Torje este dorit de Dinamo, dar un alt club din prima ligă intervine şi încearcă să-l convingă pe mijlocaş să semneze cu ACS Poli Timişoara.
"Am trei variante pentru el din România. Eu vreau să-l aduc la Timişoara, să-l conving să vină aici, unde a făcut primii paşi în fotbal, de aici a plecat. I se pot plăti 50.000-100.000 de euro până la vară. Dacă se duce la Dinamo, cu ce e mai bine? Mai bine joacă în play-out la Timişoara decât la Dinamo. Eu vreau să joace, ca să plece undeva la vară. Marţi decidem", a declarat impresarul fotbalistului Cristea Opria .
Acesta e confirmat de oficialii de pe Bega. "Mi-l doresc pe Torje la Timişoara. Nu este nicio glumă. Este timişorean, reprezintă acest oraş şi chiar discutăm posibilitatea de a veni la noi. Este un jucător excepţional. Ar fi o lovitură de imagine pentru noi, nu doar că am câştiga un fotbalist fantastic. Şi agentul său vrea să-l aducă tot aici. Am vorbit aici cu impresarul său două ore. I-am propus asta şi domnul Opria a fost de acord să vină la Timişoara. Vom vedea zilele viitoare", a zis Radu Birlică, preşedintele clubului, pentru GSP.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: dinamo, acs poli, transfer, gabi torje, interes, discutii, cristi opria, radu birlica