You are here:

Un dublu câştigător de UEFA Champions League s-a retras din cauza accidentărilor

Un dublu câştigător de UEFA Champions League s-a retras din cauza accidentărilor
Comentarii

La 35 de ani, un fost mare jucător şi-a anunţat retragerea

Mijlocaşul braziliano-portughez al echipei Fluminense, Deco, şi-a anunţat retragerea din activitate din cauza accidentărilor care l-au ţinut departe de teren în ultima perioadă, scrie Mediafax

"Cu tristeţe şi durere vă anunţ că am decis să-mi închei cariera. Minutele jucate săptămâna trecută la Fluminense au fost ultimele dintr-o carieră de 17 ani. Am fost foarte fericit de când am venit aici şi mi-aş fi dorit să pot ajuta mai mult echipa. Dar nu mai pot, muşchii mei nu mai suportă exigenţele fotbalului profesionist", a anunţat într-un comunicat de presă Deco.

Internaţionalul portughez a jucat ultimul meci la 21 august împotriva formaţiei Goias. Deco a intrat pe teren la începutul reprizei a doua, dar a suferit imediat o întindere la copsa stângă.

Deco, în vârstă de 35 de ani, s-a născut în Brazilia, dar a fost naturalizat portughez şi a jucat de 75 de ori în naţionala lusitană. A făcut parte din prima reprezentativă a Portugaliei care a ajuns în finala Campionatului European din 2004.

Anderson Luis de Souza, supranumit Deco, a mai evoluat în cariera sa la formaţiile Corinthians, Alverca, Salgueiros, FC Porto, FC Barcelona şi Chelsea Londra. El a câştigat de două ori Liga Campionilor (2004 cu Porto şi 2006 cu Barcelona), o dată Cupa UEFA (cu Porto), trei titluri de campion al Portugaliei, două titluri de campion al Spaniei şi unul al Angliei.

Urmăreşte-ne şi pe Facebook Dolce Sport! Dăm primii informaţia şi avem peste 190.000 de fani

viewscnt
Articole similare