Acuzaţiile din ultima vreme că patronul îi face echipa lui Dică, dar şi schimbările în timpul mecirulor nu au rămas fără ecou.
Ilie Dumitrescu, antrenor în 2010 la Steaua a declarat la Digi: "Dică a ştiut foarte bine în ce parteneriat intră. Gigi Becali e un om care nu poate fi controlat, indiferent de relaţia pe care o are: prietenie foarte bună cu Piţurcă, relaţie senzaţională cu Hagi. Eu m-am dus fără niciun ban. «Băi Gigi, nu vreau nimic, nu vreau niciun ban de la tine. Vreau să respecţi puţin relaţia asta dintre noi doi». Nu a contat gestul acela. Este imprevizibil. Cine poate să îi pună o condiţie?".
Zilele trecute, Becali a spus că Dică a decis să nu-i mai transmită echipa de start înaintea meciurilor: "Să nu mă mai întrebaţi de echipă că mi-a spus Dică că nu-mi mai spune echipa. Ieri, mi-a spus; <Domnule Becali, nu am să vă mai spun niciodată echipa!> Nu mai vrea omul să o spună, ce să fac, să-l bat? <Dă-mă afară, dar nu îţi mai spun echipa>. Nu-mi spune echipa şi tot nu-l dau afară. Azi nu am ştiut echipa, nu a vrut să mi-o zică. M-am enervat, dar mi-am revenit. Nu am să apelez la alţii să aflu echipa, dacă nu vrea antrenorul, o să-i fac pe plac antrenorului. Ca să nu existe speculaţii, Dică nu are nicio emoţie (n.r. - de a fi demis). Acum e un moment foarte greu la familia mea, Steaua şi măcar pe Dică să-l apăr."
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: gigi beclai, nicolae dica, ilie dumitrescu, steaua, probleme, fcsb