Marius Alexe a oferit un interviu în exclusivitate pentru Telekomsport.
Alexe a jucat la Dinamo în mai multe perioade, ultima dată când a îmbrăcat tricoul echipei din Ştefan cel Mare fiind în 2015. Echipa antrenată de Mircea Rednic se află în insolvenţă şi este pe penultimul loc din clasament.
Marius Alexe s-a lăsat de aproape 2 ani de fotbal, dar îşi doreşte să continue în acest sport. Fostul atacant al lui Dinamo şi-a deschis o academie de fotbal şi urmează în paralel cursurile şcolii de antrenori. El a vorbit despre situaţia grea prin care trece Dinamo. Atacantul în vârstă de 31 de ani a spus că şi-ar dori să antreneze echipa din Ştefan cel Mare în viitor.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Normal că îmi este teamă, mi-a fost şi în anii trecuţi pentru că s-au bătut acolo la retrogradare, însă nu-mi doresc să se întâmple acest lucru, ar fi un moment de ruşine, chiar dacă ne uităm la situaţia clubului. În acest moment, se poate întâmpla şi acest lucru. Sunt multe echipe bune în clasament, în campionat, care ocupă locuri bune în clasament şi nu o să fie deloc uşor să recupereze această distanţă.
Au fost probleme din anii trecuţi, de când am plecat şi eu de la Dinamo. Inclusiv eu am prins o perioadă foarte dificilă, mai ales din punct de vedere financiar, care se vedea că o să ducă în această linie şi să se ajungă în acest moment. Acum, dacă tot se încearcă să se lupte pentru salvarea clubului Dinamo, eu zic că ar trebui să continue şi să trăim cu speranţa că se poate întâmpla acest lucru.
S-au făcut prea multe schimbări, inclusiv în conducere s-au făcut multe schimbari. De la preşedinte, manager şi antrenor. Jucătorii au fost bulversaţi, s-au schimbat şi foarte mulţi jucători şi cred că d-asta se incearcă mereu cine vine să spună new Dinamo”, a spus Marius Alexe.
Marius Alexe a recunoscut că ar vrea să antreneze echipa Dinamo în viitor, dar îşi doreşte să urmeze toate etapele.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
”Da, îmi doresc să antrenez Dinamo!”
”Orice fost jucător îşi doreşte să antreneze Dinamo, mai ales că eu ca am fost crescut de la 10 ani acolo şi am un sentiment foarte plăcut pentru toţi oamenii care sunt crescuţi acolo şi mă bucură foarte mult fiecare moment pe care îl petrec pe acest stadion, chiar dacă este vechi, nu s-a schibat nimic de 20 ani. Da, îmi doresc să antrenez Dinamo, vreau să o iau treptat, să nu ard etapele. Vreau să fiu pregătit pentru când o să vină acest moment, să nu mă lovesc de situaţii pe care nu le-am avut”, a spus Marius Alexe, pentru Telekomsport.
Afla mai multe despre: dinamo-liga 1-marius alexe