Alex Tudorie a fost pentru prima dată titular la FC Voluntari după accidentarea foarte gravă suferită pe 30 octombrie 2017, într-un meci cu AFC Hermannstadt, în Cupa României. Atacantul de 22 de ani a ţinut să-i mulţumească lui Daniel Opriţa pentru încredere.
La începutul sezonului trecut, Tudorie a fost cedat definitiv de FCSB la FC Voluntari şi părea o mutare excentă pentru el. Înainte de meciul cu AFC Hermannstadt reuşise 7 goluri în campionat, cel mai bun început pentru el. Însă a venit meciul din Cupa României şi s-a accidentat foarte grav: ruptură de ligamente încrucişate.
Tudorie a fost operat şi i-au fost reconstruite ligamentele şi meniscul de la genunchiul stâng. Tânărul atacant a ratat restul sezonului şi abia în acest început de campionat a început să joace din nou. În prima etapă, cu Dinamo (pierdut de Voluntari cu 2-1), a intrat în minutul 79. Acum, în etapa a doua, Tudorie a fost titular în egalul cu Gaz Metan, scor 1-1. Pentru a-l încuraja, Opriţa i-a oferit şi banderola de titlar. Tudorie a ţinut să-i mulţumească lui Opriţa pentru acest gest:
”Îi mulţumesc lui Mister că are încredere în mine, cum să fie... ceva special. Îmi pare rău că nu am putut să luăm cele 3 puncte, mergem înainte şi sperăm să facem un joc mai bun la Viitorul”, a declarat Tudorie la microfonul Telekom Sport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Alex Tudorie a început fotbalul la Oţelul şi a fost considerat o mare speranţă a fotbalului românesc. Când avea la 18 ani, a fost în probe la AC Milan, dar transferul nu s-a realizat din cauza pretenţiilor pe care le-a avut Oţelul. Ulterior, în 2015, a fost transferat de FCSB, dar n-a reuşit să se impună şi a fost împrumutat la FC Voluntari. În vara lui 2017 a fost cedat definitiv la echipa ilfoveană.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: fc voluntari, liga 1, alex tudorie