You are here:

VIDEO | Un fost jucător de la FCSB, întâmpinat cu înjurături de Peluza Sud Steaua: "Am crescut în Ghencea lângă ei"

VIDEO | Un fost jucător de la FCSB, întâmpinat cu înjurături de Peluza Sud Steaua: "Am crescut în Ghencea lângă ei"

Fotbal intern

Comentarii

Peluza Sud Steaua, nucleul dur al ultraşilor care au rămas aproape de "militari" în Liga a 4-a, au toleranţă zero pentru jucătorii care au reprezentat FCSB, chiar dacă şi în actuală echipă a "militarilor" se regăsesc asemenea nume.

Răzvan Grădinaru (24 de ani) a fost primit cu înjurături în comuna Berceni de către Peluza Sud Steaua, în meciul din Cupa României dintre CSA Steaua şi Concordia Chiajna. Ultraşii Stelei nu au avut milă de fostul jucător de la FCSB. "Nu ştiu de ce mă înjură pe mine, am fost un copil, am crescut în Ghencea lângă ei. Nu e vina mea că se ceartă cu cine se ceartă. Nu e vina mea că Steaua e în liga a patra. Pot să mă înjure zece ani şi să fie unde vor ei", a declarat Grădinaru la finalul partidei. 

În mod ironic, CSA Steaua are în componenţa lotului un jucător trecut pe la FCSB. Este vorba despre Rareş Enceanu, care a fost adus în vară de Daniel Opriţă, după ce în sezonul trecut a jucat la FC Argeş. 

Grădinaru a crescut, într-adevăr, în Ghencea. El a început la juniorii echipei care la acea vreme se numea Steaua şi a evoluat la gruparea "roş-albastră" până în 2016. 

Afla mai multe despre: steaua 

viewscnt
Articole similare