Fost jucător la Real Madrid, Ivan Helguera a acordat un interviu presei spaniole, în care a vorbit şi despre perioada galactică.
"Beckham, Zidane sau Figo erau mari profesionişti. Lui Ronaldo şi lui Roberto Carlos le plăcea mai mult să iasă, dar nu ieşeau în fiecare zi. Dacă învingeam spre exemplu sâmbătă, organizam o masă şi ieşeam din casă. Niciodata nu s-a întâmplat să ieşim într-o vineri sau o sâmbătă, dacă aveam meci duminică" povesteşte Ivan Helguera, fost jucător la Real Madrid în perioada galatică.
"Am fost împreună cu soţia mea la ziua lui Ronaldo. La un moment dat au început să vină autobuze cu domnişoare. I-am zis soţiei mele că trebuie să plecăm. La fel a făcut şi Figo. Asta s-a întâmplat în casa lui Ronaldo, pe care apoi i-a vândut-o lui Ramos. A făcut o mare petrecere când am câştigat campionatul, dar atunci am rămas şi eu până dimineaţă" , îşi mai aminteşte Ivan Helguera.
Fostul apărător al Madridului a jucat până in 2007 la Real Madrid, adică vreme de 8 ani. Are în palmaresul său două UEFA Champions League şi trei titluri de campion al Spaniei.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Citește și
- BOMBĂ totală la FCSB. Becali dă o nouă lovitură istorică şi îl vinde pe Dennis Man. Un nou club uriaş îl cumpără cu o sumă uriaşă pentru fotbalul românesc
- BREAKING NEWS | Kylian Mbappe, gratis la Real Madrid? PSG preferă să-l piardă liber dacă francezul nu semnează prelungirea contractului
- Semnal de alarmă la Dinamo tras de o legendă a clubului: "Mi-e teamă că vom ajunge în Liga a patra!"
- EXCLUSIV Pleacă Dan Petrescu de la CFR Cluj? "E fundamental pentru clubul nostru!"
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ronaldo, ivan helguera