You are here:

Un fost lider mondial este de acord cu ideea unei fuziuni între ATP şi WTA

Un fost lider mondial este de acord cu ideea unei fuziuni între ATP şi WTA

Tenis

Comentarii

Andy Murray, fost număr 1 mondial, şi-a exprimat sprijinul pentru ideea unei fuziuni între circuitele ATP şi WTA evocată în urmă cu mai multe zile de Roger Federer.

"Mulţi jucători de top vorbesc despre asta şi este un lucru promiţător. Dar trebuie ca şi femeile să se facă auzite. Am discutat şi cu jucători care nu sunt de acord cu egalitatea primelor între bărbaţi şi femei. Va trebui să luăm în considerare şi acest factor", a declarat Murray pentru CNN.

Săptămâna trecută, Roger Federer a sugerat o fuziune a forurilor care conduc circuitul masculin şi pe cel feminin. “Mă întreb… doar eu mă gândesc că acum este momentul ca tenisul masculin şi cel feminin să se unească şi să fie unul?”, a scris Federer pe Twitter, făcând referire la o eventuală fuziune ATP-WTA.

Sugestia a fost primită pozitiv de mai mulţi foşti şi actuali sportivi, între care şi Simona Halep.

Şi Billie Jean King a postat un mesaj pe Twitter ca reacţie la postarea lui Federer: “Sunt de acord. Şi am spus asta încă din anii ’70. O voce, feminin şi masculin împreună, este de mult timp viziunea mea pentru tenis. WTA singură a fost mereu Planul B. Mă bucur că suntem pe aceeaşi lungime de undă. Să o facem”.

Afla mai multe despre: tenisfuziunemurraywtaatp 

viewscnt
Articole similare