You are here:

Un fost star de la Liverpool îl avertizează pe Messi să nu se întoarcă la Barcelona: ”Ne putem uita la Ronaldo!”

Un fost star de la Liverpool îl avertizează pe Messi să nu se întoarcă la Barcelona: ”Ne putem uita la Ronaldo!”

Lionel Messi

Comentarii

Messi a fost avertizat să nu se întoarcă la Barcelona, la fel cum în urmă cu două sezoane Cristiano Ronaldo se întoarcea la Manchester United.

Leo Messi (35 de ani) ar putea reveni la Barcelona în vara lui 2023, când îi expiră contractul cu PSG, anunţă presa din Spania.

Barcelona l-ar putea avea din nou pe Leo Messi. Catalanii s-au înţeles cu starul argentinian, care s-ar putea întoarce în "regatul" blaugrana odată ce contractul său cu Parisul va expira. Înţelegerea dintre Messi şi PSG e valabilă doar până la 30 iunie 2023, iar după această dată argentinianul va fi liber să semneze cu orice club.

Totuşi, există şi voci care îl avertizează pe argentinian să nu se întoarcă la Barcelona. Steve Nicol, fost fundaş la Liverpool, consideră că starul argentinian nu ar trebui să se întoarcă la Barcelona. 

”Ne putem uita la Ronaldo!”

”Mereu crezi că te poţi întoarce undeva, că lucrurile vor merge instant şi că totul va fi ca în vremurile vechi. Din păcate, de multe ori jucătorii au încercat asta, şi ne putem uita la Ronaldo.

Nu a funcţionat. Încerc să mă gândesc la un caz care a mers, dar nu îmi vine în minte. Deci dacă aş fi Messi, aş lăsa lucrurile aşa cum sunt. Ian Rush e un exemplu pozitiv, dar avea 28 de ani când a revenit la Liverpool, nu 35. 

(...) Cred că Messi ar trebui să lase tot ce a făcut la Barcelona intact, să nu meargă înapoi şi să strice lucrurile. Pentru mine, Ronaldo şi-a pătat puţin imaginea. Oamenii îşi vor aminti faptul că a stat pe bancă uitându-se la ceilalţi cum joacă”, a declarat Nicol, potrivit presei din Anglia. 

Afla mai multe despre: messi-barcelona-ronaldo 

viewscnt
Articole similare