La un an şi jumătate după ce şi-a anunţat retragerea internaţională, Toby Alderweireld (35 de ani) a dezvăluit motivele din spatele deciziei sale. Fundaşul belgian cu 127 de selecţii, care joacă încă la Royal Antwerp, a explicat într-o emisiune ce va fi difuzată marţi seară de VRT că a fost foarte speriat după ce a suferit atacuri de panică.
Primul a avut loc pe 2 februarie 2023. ”După ce am pierdut meciul de cupă cu Union eram furios şi frustrat”, spune el. ”Nu am putut dormi noaptea şi am plecat spre club a doua zi dimineaţa devreme. Înainte să plec, am luat o pastilă cu cofeină pentru că nu-mi place cafeaua.
În maşină, inima mea a început brusc să bată de o mie de ori pe oră. Am crezut că am un atac de cord şi că totul s-a terminat, că nu-mi voi mai vedea niciodată copiii. Am oprit, am intrat într-un magazin de mobilă şi am întrebat dacă pot chema ambulanţa”, a precizat fundaşul.
Câteva săptămâni mai târziu, o altă alarmă a venit în timpul nopţii. ”Din cauza stresului din ce în ce mai mare, mi-am simţit inima accelerând”, spune el. ”Am avut un atac de panică, care mi-a făcut inima să bată mai repede. Înnebuneam, credeam că voi face un atac de cord şi voi muri”, a subliniat jucătorul.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Aflat sub contract cu clubul din Anvers până în luna iunie a anului viitor, fostul al Diavolilor Roşii este aşteptat să se retragp definitiv din activitate.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: premier league