Charlie Austin (30 de ani) a fost infectat cu coronavirus, după cum a anunţat chiar jucătorul. Fotbalistul lui West Bromwich Albion a povestit ce simptome a avut şi ce măsuri de precauţie a luat.
Atacantul englez crede că a luat virusul atunci când a fost la Cheltenham Festival, o competiţie de echitaţie. Austin avea frisoane, transpira şi a avut febră 39.7 grade celsius, iar medicul echipei la care este legitimat i-a recomandat să nu aibă contact nici măcar cu familia.
Astfel, Austin a stat izolat trei zile în dormitor, fără măcar să îşi privească în faţă soţia. În acest moment, fotbalistul este în continuare autoizolat în propria locuinţă. El a lansat şi un avertisment pentru cei care nu cred în acest virus: "Nu este de glumit. Este ceva serios", a spus fotbalistul, potrivit Mirror.
Charlie Austin este văzut ca un cult hero în Championship, liga a doua din Anglia. A jucat la echipe precum Swindon Town, Burnley, Queens Park Rangers, dar a avut oportunitatea de a juca şi în Premier League, pentru Southampton. El a fost şi convocat la naţionala Albionului în 2015, însă nu a jucat niciun minut.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: coronavirus, charlie austin