Cristiano Ronaldo se implică din nou în planurile de mercato de la Juventus. După ce în trecut a cerut foşti colegi de la Real Madrid alături de el, de data aceasta portughezul îşi doreşte unul dintre golgheterii din Premier League.
Gazzetta dello Sport scrie că Ronaldo s-a dus la conducătorii lui Juventus şi l-a cerut pe Raul Jimenez (29 de ani), atacantul de la Wolverhampton Wanderers. "Bătrâna doamnă" trebuie să îi găsească un nou partener în ofensivă lui Ronaldo, după ce Higuain va părăsi clubul în această vară.
Jimenez este foarte aproape de plecarea de la Wolves, după ce echipa antrenată de Nuno Espirito Santo a fost eliminată în sferturile de finală din UEFA Europa League. "Lupii" nu se grăbesc însă să îl vândă pe atacantul mexican. 66 de milioane de euro este suma cerută de Wolves pentru Jimenez, care este dorit şi în Anglia, de Manchester United.
27 de goluri a marcat Raul Jimenez în acest sezon pentru Wolves. El a venit de la Benfica în 2018.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: raul jimenez, juventus