You are here:

Un internaţional s-a accidentat şi va rata ”dubla” cu Kosovo şi Elveţia: ”Îmi pare rău că nu pot ajuta!”

Un internaţional s-a accidentat şi va rata ”dubla” cu Kosovo şi Elveţia: ”Îmi pare rău că nu pot ajuta!”
Comentarii

Selecţionerul Edi Iordănescu (44 de ani) lucrează intens la stabilirea unui lot cât mai competitiv pentru următoarele două partide din preliminariile pentru EURO 2024, cu Kosovo şi Israel.

Din păcate pentru echipa naţională, dar şi pentru selecţioner, ultimele veşti nu sunt tocmai cele mai bune.

Florin Tănase s-a accidentat şi nu va fi convocat

După ce Tudor Băluţă a ieşit accidentat la pauza meciului Farul - Rapid, iar starea sa de sănătate este incertă, a venit rândul lui Florin Tănase să-i complice planurile lui Edi Iordănescu.

Atacantul celor de la Al Jazira a suferit o accidentare la coapsă şi medicii i-au recomandat o pauză de 4-5 săptămâni pentru a scăpa de probleme.

Aşadar, va rata ultimele trei partide de campionat avute de Al Jazira şi, cu siguranţă, nu va fi apt 100% pentru a înfrunta Kosovo şi Elveţia, în drumul către Euro 2024.

  • România va înfrunta Kosovo, în deplasare, pe 16 iunie, iar trei zile mai târziu, tot în deplasare, va juca contra favoritei grupei, Elveţia.

La deplasarea cu Al Wahda, din 18 aprilie, am primit o lovitură puternică la piciorul stâng şi am simţit că ceva nu e tocmai în regulă. Iar joi, acum trei zile, la un antrenament, am resimţit şi mai tare durerea, după un contact.

Îmi pare rău că nu voi putea să ajut România acum, dar sunt sigur că lucrurile vor merge bine în ambele partide şi că voi reveni în forţă foarte curând, iar în septembrie voi putea să dau iarăşi totul pentru naţională”, a transmis Florin Tănase, conform prosport.ro.

Florin Tănase a adunat 17 meciuri şi 2 goluri în tricoul echipei naţionale a României, dintre care 6 meciuri şi un gol (1-1 cu Finlanda), cu Edi Iordănescu la timonă.

  • 4 milioane de euro este cota de piaţă a lui Florin Tănase, conform transfermarkt.de.

Afla mai multe despre: florin tanaseedi iordanescukosovoelvetiaeuro 

viewscnt
Articole similare