You are here:

Un jucător de la UTA, desfiinţat după eşecul cu CFR Cluj: ”A arătat cel mai rău. A fost praf” / ”A reparat `greşeala` lui Iacob” | EXCLUSIV

Un jucător de la UTA, desfiinţat după eşecul cu CFR Cluj: ”A arătat cel mai rău. A fost praf” / ”A reparat `greşeala` lui Iacob” | EXCLUSIV

Fotbal

Comentarii

CFR Cluj a învins-o pe UTA, la Arad, scor 3-1 (2-1), în etapa a 2-a a Superligii, ediţia 2023/2024.

Cooper a deschis scorul printr-o reuşită superbă, în minutul 27, însă CFR Cluj a strâns rândurile şi a marcat de trei ori până la final, prin Daniel Bîrligea (min. 29), autogolul lui Cătălin Carp (min. 40) şi Emmanuel Yeboah (min. 85).

  • În minutul 35, Jefte Betancor a irosit o lovitură de la 11 metri. Florin Iacob a apărat!

”Cel mai rău a arătat”

După meci, cele mai multe critici şi le-a primit fundaşul moldovean al celor de la UTA Arad, Cătălin Carp, cel care a greşit la primul gol marcat de CFR Cluj, a provocat penalty-ul ratat de către Jefte Betancor, apoi, la faza imediat următoare, şi-a introdus mingea în plasă, din lipsă de reacţie.

CFR nu mi-a displăcut nici în prima etapă. Astăzi, chiar dacă UTA a deschis scorul, au egalat foarte repede, apoi şi-au arătat superioritatea. Cred că în linia asta de trei, Akanji e şeful. Nu Akanji, Ajeti. Nu l-a fel de bun mi s-a părut Ţîru, care greşeşte la primul gol pentru că nu se duce mai repede să blocheze adversarul pe 16 metri

De partea cealaltă, Mircea Rednic a încercat să-şi surprindă adversarul, ne-a surprins şi pe noi. Nu e o modă să dai echipa aşa cum e pe teren. Acum, la început, chiar merg păcălelile astea, pentru că nu cunoşti jucătorii. Au jucat şi ei în trei, dar toţi cei trei fundaşi centrali au fost sub Ţîru.

Cel mai rău a arătat Carp. Cel care reuşeşte mare performanţa de a face penalty, Iacob a apărat, iar din corner a reuşit să-şi bage mingea în poartă.

Benga nu a fost bine, Carp a fost praf, iar nou intratul şi nou prezentatul Stroungis a greşit la golul trei”, a declarat Andrei Vochin, la Orange Sport.

A reparat greşeala (n.r. - faptul că Florin Iacob a apărat acel 11 metri)”, a completat şi Constantin Zotta, în cazul lui Carp, fotbalistul care, evident, şi-a îngropat echipa în duelul cu CFR.

Afla mai multe despre: zottavochincatalin carp 

viewscnt
Articole similare