You are here:

Un jurnalist chinez acuză după decesul lui Boupendza! "Ştiau şi nu au dorit să joace". Ce s-a transmis despre scenariul crimei

Un jurnalist chinez acuză după decesul lui Boupendza! "Ştiau şi nu au dorit să joace". Ce s-a transmis despre scenariul crimei

Fotbal internațional

Comentarii

Aaron Boupendza, care a fost legitimat la FC Rapid câteva luni, până la 30 ianuarie, a încetat din viaţă, miercuri, la vârsta de 28 de ani. Noi informaţii apar din China, iar acestea indică ce s-a întâmplat în preajma meciului jucat de Zhejiang FC, echipa gabonezului, la câteva ore de la decesul fotbalistului.

Boupendza a picat în gol din apartamentul închiriat şi a murit la spital

În perioada 13 septembrie 2024 – 30 ianuarie 2025, el a fost legitimat la FC Rapid. Din ianuarie, gabonezul juca la Zhejiang FC.

Aaron Boupendza a decedat la vârsta de 28 de ani, după ce a picat de pe balconul apartamentului închiriat, din oraşul Hangzhou, din provincia Zhejiang. Presa asiatică susţine că echipa fostului rapidist cooperează cu poliţia în investigaţie, iar sinuciderea nu este singura cauză luată în calcul de autorităţi, conform unui raport al poliţiei.

În jurul orei 13:14, ora locală, poliţia a primit un apel prin care s-a transmis că o persoană a picat de la etaj. Persoana, identificată drept Aaron Boupendza, a murit din cauza rănilor la spital, în urma căderii fatale de la nivelul 11.

Zhejiang FC, echipa lui Boupendza, a remizat, miercuri, cu Meizhou Hakka, scor 2-2, în prima ligă chineză de fotbal, iar mulţi privitori s-au întrebat dacă fotbaliştii au ştiut ce s-a întâmplat cu Aaron Boupendza, după ce l-au văzut pe Wang Yudong, cel care a deschis scorul, cum s-a bucurat pentru reuşită.

“În mod normal, meciul dintre Zhejiang FC şi Meizhou Hakka nu trebuia să se dispute. Până la urmă, viaţa este mult mai importantă decât fotbalul”, a transmis yeeyi.com.

Cei de la Zhejiang FC şi Meizhou Hakka ştiau că Aaron Boupendza a murit

Jurnalistul Feng Zhen, citat de presa asiatică, a transmis, pe social media, că ambele echipe au aflat despre decesul lui Aaron Boupendza.

Clubul gazdă, la care era legitimat gabonezul trecut şi pe la Rapid, nu a dorit ca meciul să aibă loc, iar oaspeţii de la Meizhou Hakka au fost de acord.

Totuşi, decizia nu le-a aparţinut celor două echipe, iar meciul s-a jucat şi încheiat scor 2-2, în etapa a şaptea din Super Liga Chinei.

“Străinii de la Zhejiang nu au dorit să joace, ceea ce reprezintă într-o oarecare măsură atitudinea jucătorilor. Felul în care Wang Yudong (n.r. – cel care a deschis scorul) a fost puţin nepotrivit, dar cred că jucătorii tineri vor creşte şi vor înţelege mai bine fotbalul.

Dacă folosim moartea subită a unui jucător străin pentru a examina situaţia, grija pentru fotbalişti şi construcţia umană din sistemul de fotbal chinez încă lipsesc, iar lipsa acestora este dezamăgitoare.

Se vede că au jucat acest joc cu o atitudine chinuită, pentru că fiinţele umane nu sunt plante.

Cu toţii iubim Superliga Chineză. Deşi ranchiunile fac parte din viaţa fanilor, atunci când vedem că un jucător apropiat trece brusc în nefiinţă ne vom da seama că, de cele mai multe ori, nu avem de fapt tabere, ci doar aceleaşi bucurii, supărări, furie şi fericire.

Odihneşte-te în pace, Aaron Boupendza”, a scris jurnalistul Feng Zhen.

Afla mai multe despre: aaron boupendzaaaron boupendza decesaaron boupendza china 

viewscnt
Articole similare