You are here:

Un motociclist de 14 ani a decedat la o cursă din cadrul European Talent Cup

Un motociclist de 14 ani a decedat la o cursă din cadrul European Talent Cup

Alte sporturi

Comentarii

Un motociclist de 14 ani a decedat, duminică, după un accident suferit la o cursă din cadrul European Talent Cup, care a avut loc pe circuitul MotorLand Aragon din Alcaniz (Spania), informează dailymail.co.uk.

Cu 13 tururi rămase de parcurs, Millan a căzut în virajul 5 şi a încercat să iasă de pe pistă, dar a fost lovit de o altă motocicletă, pilotată de polonezul Milan Leon Pawelec, care nu a putut evita impactul.

Cursa a fost oprită imediat cu steagul roşu, iar medicii s-au grăbit către locul accidentului. Tânărul pilot a fost transportat cu elicopetrul la un spital din Zaragoza, însă viaţa lui nu a putut fi salvată.

Decesul lui Millan a fost confirmat de organizatori.

"Suntem profund întristaţi să anunţăm că Hugo Millan a decedat din cauza rănilor suferite după un accident în cursa HETC.Transmitem toată dragostea şi sprijinul nostru familiei, echipei şi celor dragi. Ne va fi dor de tine, Hugo", se arată într-un comunicat.

Unul dintre cei mai mari piloţi din acest sport, sextuplul campion mondial de MotoGP, Marc Marquez, a scris pe Twitter: "RIP Hugo Millan. Condoleanţele mele sincere familiei, prietenilor şi echipei sale."

Millan era un tânăr foarte apreciat şi unul dintre cei mai promiţători piloţi din Spania care aspirau la participarea în MotoGP. El ocupa locul al doilea în European Talent Cup, după ce a obţinut patru podiumuri şi două pole position-uri în acest sezon.

Afla mai multe despre: milan leon pawelecaccident 

viewscnt
Articole similare