You are here:

Un nou atac la adresa lui Gigi Becali după eşecul FCSB-ului! Cosmescu: ”A trecut la next level”

Un nou atac la adresa lui Gigi Becali după eşecul FCSB-ului! Cosmescu: ”A trecut la next level”

Superliga

Comentarii

FCSB a suferit prima înfrângere în Superliga, după ce a fost învinsă de CFR Cluj cu 0-1. Rezultatul este cu atât mai surprinzător cu cât formaţia din Gruia traversează o perioadă complicată, marcată de probleme financiare şi de plecarea mai multor jucători importanţi.

Gigi Becali, arătat cu degetul după înfrângerea FCSB-ului: „Nu se mai sfătuieşte deloc”

În cadrul emisiunii moderate de Dan Udrea, la care au participat Basarab Panduru, Bogdan Cosmescu şi Constantin Zotta, situaţia de la FCSB a fost analizată pe larg. Una dintre principalele teme a fost influenţa patronului Gigi Becali asupra echipei şi modul în care aceasta se reflectă în evoluţiile din teren.

Bogdan Cosmescu consideră că formaţia bucureşteană nu reuşeşte să aibă un joc convingător şi susţine că patronul a ajuns să fie mai convins ca niciodată că deciziile sale sunt corecte.

Bogdan Cosmescu: „Echipa nu joacă. Că se implică patronul, foarte bine, dar acum e convins că le ştie doar el. Becali a trecut la next level.

Acum e convins că are perfectă dreptate. Până acum, cred că se mai sfătuia un pic. Acum, nu cred că nu se mai sfătuieşte deloc. Avea o umbră de îndoială până acum, acum formularea este: «Aşa este!»”

Constantin Zotta a pus evoluţiile mai puţin convingătoare şi pe seama schimbărilor importante din lot. Fostul arbitru consideră că FCSB nu poate ajunge la un nivel ridicat în condiţiile actuale, în care primul 11 este afectat de accidentări şi plecări, iar autoritatea antrenorului pare să fie una limitată.

Constantin Zotta: „Aşteptările noastre sunt mai mari de la FCSB, dar au şi plecat foarte mulţi jucători importanţi, au şi jucători accidentaţi. Eu cred că, orice ar fi la FCSB, este imposibil ca echipa să joace foarte bine când primul 11 vine din altă parte, când antrenorul nu este liderul vestiarului, când jucătorii îl tratează pe antrenor cum se vede din afară şi multe altele. Se ştie!”

Dan Udrea a remarcat însă că implicarea lui Gigi Becali nu este un fenomen nou şi i-a provocat pe invitaţi să explice de ce acest aspect ar reprezenta acum o problemă, în condiţiile în care FCSB a obţinut şi rezultate importante în trecut.

Dan Udrea: „Ok, sunt de acord că Becali face rău echipei, dar ce se întâmplă? Că aşa a fost şi când echipa a performat. Alea le dăm la o parte?!”

Basarab Panduru a avut o replică tranşantă, minimalizând ponderea perioadelor în care FCSB a reuşit să performeze în ciuda acestui mod de conducere.

Basarab Panduru: „Alea sunt nişte întâmplări, pentru că sunt 2 din 10!”

Discuţia a ajuns şi la modul în care sunt privite victoriile şi înfrângerile FCSB-ului de la o etapă la alta. Cosmescu consideră că formaţia bucureşteană transformă prea uşor o victorie într-un motiv de sărbătoare, pentru ca apoi să revină rapid la problemele sale.

Bogdan Cosmescu: „Mie mi se pare că anul ăsta se face repede sărbătoare când câştigi un meci, după pierzi următorul, în loc să îţi vezi de treaba ta liniştit.”

Dan Udrea: „Dar aşa a fost mereu...”

Bogdan Cosmescu: „Bă, parcă n-a fost chiar aşa...”.

În urma eşecului cu CFR Cluj, FCSB rămâne pe locul secund în clasamentul Superligii, cu 11 puncte, la două puncte în spatele liderului Dinamo.

Afla mai multe despre: superligafcsb 

viewscnt
Articole similare