Internaţionalul francez Ngolo Kante, legitimat la Chelsea, va rata Cupa Mondială din Qatar din cauza unei accidentări recurente la o coapsă.
"Sunt trist pentru el. El este decepţionat. A avut multe probleme fizice în ultimele două sezoane. Leziunea musculară a recidivat, iar din această cauză perioada lui de recuperare nu se va înscrie în termenul prevăzut pentru Cupa Mondială", a reacţionat Deschamps într-o conferinţă de presă.
Mijlocaşul echipei Chelsea a fost unul din pionii cuceririi titlului mondial în 2018 de către Franţa.
"A nu-l avea pe Kante înseamnă o forţă diminuată, prin energia sa, experienţa lui. Iar din punct de vedere uman, el a fost întotdeauna important pentru noi", a adăugat Deschamps.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Selecţionerul se confruntă cu mai multe accidentări din rândul jucătorilor de bază, între care Presnel Kimpembe, Lucas Hernandez sau Paul Pogba, iar lista pentru Cupa Mondială este aşteptată pe 9 noiembrie.
Kante, care joacă pentru reprezentativa "Cocoşului Galic" din 2016, a fost afectat de accidentări repetitive în ultimii doi ani.
Franţa face parte din Grupa D la Cupa Mondială din Qatar (20 noiembrie-18 decembrie), alături de Australia, Danemarca şi Tunisia.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: premier league