Kylian Mbappe a reuşit un hattrick pentru Paris Saint-Germain în partida câştigată cu 9-0 în faţa amatorilor de la US Revel, la finalul căreia echipa sa a obţinut calificarea în şaisprezecimile de finală ale Cupei Franţei.
Mbappe, care a punctat în minutele 16, 45 şi 48, a devenit cu această ocazie cel mai bun marcator din istoria lui PSG în Cupa Franţei, cu un total de 30 de goluri, depăşindu-l pe fostul atacant congolez Francois Mpele (28 de goluri).
Actualul căpitan al echipei pariziene a reuşit această performanţă în 22 de meciuri disputate în Cupa Franţei în tricoul grupării de pe Parc des Princes.
Mbappe a mai marcat alte două goluri în această competiţie pentru fosta sa formaţie, AS Monaco.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: mbappe