You are here:

Un nou transfer de TOP la CFR Cluj. Şefii campioanei României îi îndeplinesc toate dorinţele lui Şumudică şi îi aduc un fotbalist cu patru titluri de campion

Un nou transfer de TOP la CFR Cluj. Şefii campioanei României îi îndeplinesc toate dorinţele lui Şumudică şi îi aduc un fotbalist cu patru titluri de campion

CFR Cluj

Comentarii

CFR Cluj a cucerit cel de-al patrulea titlu consecutiv în Liga I, însă Edward Iordănescu a plecat de la echipă, iar în locul său a venit Marius Şumudică pe banca tehnică.

Odată cu schimbarea de antrenor au apărut şi multe modificări în lotul echipei. La finalul săptămânii trecute, Marius Şumudică a început curăţenia şi a renunţat la patru jucători într-o singură zi, Paulo Vinicius, Syam Ben Youssef, Luis Aurelio şi William Soares.

În acelaşi timp, campioana României a şi bifat patru transferuri. Cristiano Figueiredo (portar), Jonathan Rodriguez (mijlocaş), Rachi Bouhenna (fundaş) şi Anas Tahiri (mijlocaş) au semnat cu CFR Cluj din postura de jucători liberi de contract.

Un nou transfer de TOP la CFR Cluj. Şefii campioanei României îi îndeplinesc toate dorinţele lui Şumudică şi îi aduc un fotbalist cu patru titluri de campion

Acum, Marius Şumudică le-a mai cerut un transfer şefilor campioanei României. Mihai Bordeianu a contribuit la toate cele patru titluri cucerite de CFR Cluj în ultimele patru sezoane, perioadă în care ardelenii şi-au trecut în palmares şi două Supercupe ale României, iar mijlocaşul central este dorit insistent de noul antrenor al echipei. Conform spotmedia.ro, Bordeianu s-a întors deja în Arabia Saudită, după ce a fost împrumutat, în sezonul recent încheiat, de Al Qadisiyah la CFR Cluj.

Clubul din Golf nu mai este interesat de serviciile mijlocaşului român şi speră să se despartă de acesta în actuala perioadă de transferuri. Bordeianu mai are contract cu arabii până în 2024, însă speră să ajungă la o înţelegere pentru rezilierea amiabilă şi pentru a semna cu CFR Cluj. Conform sursei citate, discuţiile dintre cele două părţi sunt avansate.

Mijlocaşul central de 29 de ani a evoluat la campioana României din ianuarie 2018 până în octombrie 2020, când a semnat cu Al Qadisiyah. Însă, după doar patru luni, Bordeianu s-a întors la Cluj, sub formă de împrumut, şi a cucerit titlul şi Supercupa României în sezonul recent încheiat.

  • 19 meciuri a strâns Mihai Bordeianu pentru CFR Cluj în sezonul 2020/2021, în toate competiţiile
  • 15 meciuri a jucat mijlocaşul român pentru Al Qadisiyah, care a retrogradat în liga secundă din Arabia Saudită

Afla mai multe despre: cfr clujliga 1 

viewscnt
Articole similare