Selecţionerul Suediei, Janne Anderson, a declarat, sâmbătă, după eliminarea de la Cupa Mondială, că după părerea sa naţionala Angliei este suficient de bună pentru a câştiga competiţia din Rusia.
“Am avut un adversar foarte bun şi nu am reuşit să jucăm la cel mai bun nivel. Este dificil să îţi creezi ocazii în faţa unei echipe care are cinci jucători în apărare. Anglia a fost echipa mai bună astăzi. Nu de fiecare dată este vorba de ceva ce merge greşit, uneori adversarul este mai bun. Am cel mai mare respect pentru ei. Felicitări Angliei. Categoric sunt de părere că Anglia este suficient de bună pentru a câştiga Cupa Mondială. Este capabilă să meargă până la capăt”, a spus Anderson.
Reprezentativa Angliei a învins, sâmbătă, la Samara, cu scorul de 2-0, naţionala Suediei, şi s-a calificat în semifinalele Cupei Mondiale. Golurile au fost marcate de Maguire ’30 şi Dele Alli ’59.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: campionatul mondial, anglia, suedia