Antrenorul echipei Linares, Alberto Gonzalez, a anunţat că îşi va continua activitatea în acest sezon alternând telemunca şi prezenţa fizică la antrenamente şi meciuri.
El a precizat că a luat această decizie pentru a petrece mai mult timp cu fiicele sale, fiind în plin proces de divorţ.
Soluţia telemuncii i-a fost propusă antrenorului de conducerea clubului.
”Nici nu mi-a trecut prin cap!”
“Am abordat clubul pentru a-i spune că sunt într-o situaţie care necesită prezenţa mea la Malaga, în oraşul meu, şi că va trebui să plec. Această posibilitate, a telemuncii, nici nu mi-a trecut prin cap”, a afirmat el, potrivit RMC Sport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Consiliul de Administraţie i-a oferit posibilitatea unei soluţii intermediare, însă el a insistat asupra faptului că prioritatea sa era să fie prezent o săptămână din două, având în vedere necesitatea de a fi alături de fiicele sale.
Primul meci la care Gonzalez va presta telemuncă este cel de la ora 18.00, cu formaţia Celta Vigo II. “Voi purta cască şi voi comunica permanent cu cei de acolo”, a explicat el.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: liga 3-linares- alberto gonzalez