Echipa de volei masculin Dinamo Bucureşti a anunţat, miercuri, primul transfer în vederea noii stagiuni. Gabriel Cherbeleaţă, de la ACSVM Zalău, şi component al naţionalei este noul jucător al lui Dinamo.
Cherbeleaţă (29 de ani, 1.98 metri înălţime) s-a născut la Câmpulung Muscel pe 4 mai 1991, iar până în prezent a jucat numai în România. Cele mai bune performanţe din carieră le-a obţinut cu Volei Municipal Zalău: câştigarea Cupei României în 2014 şi clasarea de două ori pe treapta a doua a podiumului de premiere în Divizia A1.
Gabriel Cherbeleaţă este din 2013 component al naţionalei de seniori a României.
”Mă bucur că am semnat cu Dinamo Bucureşti, un club atât de prestigios. Sper să fim la înălţimea tradiţiei şi să ne îndeplinim obiectivele fixate”, a declarat Gabriel Cherbeleaţă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: volei, dinamo, cherbeleata