You are here:

Undă verde pentru Denis Alibec: ”Poate reveni la echipa naţională”

Undă verde pentru Denis Alibec: ”Poate reveni la echipa naţională”

Farul Constanța

Comentarii

Ioan Ovidiu Sabău (58 de ani) a făcut câteva declaraţii despre veteranii din lotul Farului Constanţa, Denis Alibec (35 de ani) şi Ionuţ Larie (39 de ani).

Semnal pozitiv pentru Alibec din partea lui Sabău

Ioan Ovidiu Sabău s-a arătat încântat de modul în care Denis Alibec s-a prezentat la pregătiri şi este convins că atacantul are toate şansele să revină în prim-planul fotbalului românesc, inclusiv la echipa naţională a României.

Antrenorul Farului a evidenţiat şi atitudinea lui Ionuţ Larie, precizând că, până în acest moment, nu au existat probleme în ceea ce priveşte pregătirea celor doi jucători.

În acelaşi timp, Sabău a făcut o paralelă cu experienţele avute în trecut alături de Alex Chipciu şi Dan Nistor, fotbalişti care şi-au prelungit cariera prin seriozitate şi disciplină.

”M-a surprins Alibec prin modul în care se pregăteşte, Larie la fel, până acum nu sunt probleme. M-am descurcat cu Chipciu şi Nistor, care erau la final de carieră şi au prelungit-o. Acelaşi lucru le-am zis şi celor trei: să se gândească la cariera lor, la viitorul lor, pot să o continue frumos.

Alibec nu are probleme, cum s-a pregătit până acum, la fel o face şi aici. Poate deveni iar unul dintre cei mai eficienţi atacanţi şi să revină la echipa naţională. Valoare individuală are, doar că nu a arătat bine din motive pe care el le ştie.

Dacă se pregăteşte aşa cum a făcut-o până astăzi şi nu se accidentează, poate reveni la naţională. Depinde de el să fie eficient, de mine, de cum îl pregătesc, de sistemul de joc, dar rămâne un fotbalist foarte bun”, a declarat Ioan Ovidiu Sabău, potrivit Sport Total FM.

Denis Alibec a adunat 45 de meciuri şi a marcat şase goluri pentru echipa naţională a României.

Afla mai multe despre: denis alibecionut larieioan ovidiu sabauromaniaechipa nationala 

viewscnt
Articole similare