FIFA a deschis o anchetă după ce mii de scaune au rămas neocupate la meciul Egipt - Uruguay 0-1. Forul internaţional vrea să afle motivele pentru care asistenţa a fost atât de scăzută.
Pentru meciul Egipt - Uruguay au fost alocate 32.278 de bilete, însă multe dintre ele n-au fost vândute. S-a ajuns astfel la situaţia în care un meci de Cupă Mondială să se joace în faţa multor scaune goale. Potrivit The Telegraph, 5.263 de locuri au rămas neocupate. FIFA a demarat o anchetă pentru a afla care este motivul.
Cel mai probabil, cele două federaţii n-au reuşit să vândă toate biletele pe care le-au primit, însă există şi un altfel de motiv. FIFA acordă mii de invitaţii pentru sponsorii turneului mondial, însă mulţi dintre aceştia intră în posesia lor, dar nu se folosesc de ele. De asemenea, sunt probleme şi cu speculanţii.
De altfel, The Telegraph scrie că 8 din primele 12 meciuri din faza grupelor nu sunt sold-out. Inclusiv la meciul Angliei cu Tunisia au rămas multe bilete disponibile.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: cupa mondiala, campionatul mondial, egipt, uruguay, bilete