You are here:

Unde nu doreşte Alexandru Bourceanu să antreneze vreodată: ”Acolo nu eşti lăsat să lucrezi!”

Unde nu doreşte Alexandru Bourceanu să antreneze vreodată: ”Acolo nu eşti lăsat să lucrezi!”

Fotbal intern

Comentarii

Alexandru Bourceanu a dezvăluit unde nu ar dori să antreneze.

Triplul campion al Ligii 1 cu FCSB, Alexandru Bourceanu (36 de ani), urmează cursurile pentru a deveni antrenor. În acest moment, el deţine o diplomă de preparator fizic care i-ar permite să stea pe banca unei echipe din Liga 1.

Alexandru Bourceanu urmează cursuri în Ţările de Jos şi în România, în paralel, şi recunoaşte că şi-ar fi dorit să înceapă pregătirea de antrenor încă de pe finalul carierei de fotbalist. El s-a retras din activitate în decembrie 2019, de la Gloria Buzău. 

Fostul mijlocaş de la FCSB a dezvăluit că nu ar putea să antreneze niciodată o echipă unde nu eşti lăsat să îţi faci treaba sau un club unde politicul intervine. 

”Acolo nu eşti lăsat să lucrezi!”

”Cel care oferă către echipă fonduri din bani publici devine patron, deşi banii nu sunt ai lui. Înţeleg patronii care aduc banii lor în fotbal, dar cei care sponsorizează...  da (n.r - devin foarte vocali).

Spun asta cu cea mai mare conştientizare posibilă. Sunt conştient că nu voi avea niciodată şansa de a antrena o astfel de echipă în condiţiile în care cei care sunt patroni pe banii publici ar încerca să mă ia în seamă. Sunt conştient că nu voi avea antrena o astfel de echipă. Mă uit şi în ochii lor (n.r - priveşte către cameră). Nu e ceea ce îmi doresc. Acolo, antrenorii nu sunt lăsaţi să lucreze.

(n.r - despre faptul că puţini antrenori din România sunt lăsaţi să lucreze) Ăsta este un alt motiv pentru care un anume grup de antrenori antrenează tot timpul. Trebuie să ai o anumită conduită pentru a antrena în România. Este independent de cunoştinţe sau de potenţialul tău.

Nu toţi primarii sau şefii de Consilii Judeţene se implică la echipă. Ajută fotbalul cu infrastructură şi fonduri, dar îi lasă pe cei care conduc şi pe antrenori să-şi facă treaba”, a spus Alexandru Bourceanu, la emisiunea Ora Exactă în Sport, de la Pro Arena.

Afla mai multe despre: bourceanu-fcsb-superligă 

viewscnt
Articole similare